Elogiul ficţiunii şi fantasticul dezvrăjit…Umbre Chinezesti - o receptare stil "Luo Mai"
(Si cum pre limba nicantilor Secară s-ar traduce Luo Mai (裸麦), si ar mai fi chiar si "nume de familie"...)
a.g.secară
Alla prima, arta literară a Oanei Dugan oscilează între elogiul ficţiunii şi fantasticul pe care eu îndrăznesc să-l numesc măcar parţial „dezvrăjit”.
Moto-ul care deschide cartea pe care o prezentăm foarte pe scurt aici („Nouă umbre chinezeşti”) este din George Călinescu: „Esenţa artei este ficţiunea”. Iar la pagina 231 personajul, pe care îl poţi identifica mai mult sau mai puţin cu autoarea, declară: „Îmi fac datoria de umil critic literar să vă anunţ că mai întâi de toate, orice petic de hârtie, chiar şi o lucrare ştiinţifică, e ficţiune... Atunci când din ştiinţă a ieşit sublimul şi s-a transformat în artă, să ştiţi că se datorează totul ficţiunii!”Acuma, nu ştim dacă regulile yin-yang şi cele feng-shui se potrivesc şi cărţilor, dar este cert că zeiţa ficţiunii (poate aceeaşi care a avut grijă şi de Cao Xueqin, când a scris celebrul „Vis din Pavilionul Roşu”) s-a dovedit un bun maestru pentru discipola Kai Xin (pseudonimul Oanei D.),care a reuşit un adevărat miracol literar, creând sau re-creând un univers (şi literar) la care puţini s-ar gândi: Republica Populară Chineză şi Imperiul chinez din timpul mai multor dinastii (de pildă, Ming sau Qing)...
Bref, în nouă povestiri (unele putând fi considerate chiar nuvele), ludic, dar şi cât se poate de serios, ni se prezintă o excelentă introducere la o spiritualitate şi o lume care pur şi simplu nu este precum a noastră!
Dacă vreţi, este un concert de deschidere la... opera lui Mo Yan, cel care a luat anul trecut premiul Nobel pentru literatură!
Este o carte rod al iubirii autoarei pentru cultura şi civilizaţia chineză (în China, de ani buni, Oana Dugan este profesoară la diverse şi prestigioase instituţii de învăţământ superior), miracolul la care făceam aluzie fiind organicitatea transpunerii, transfigurării povestitorului în pielea şi spiritul unui cetăţean sinic având preocupări literare... Dacă vreţi, putem face o apropiere de literatura quasi-exotică a Danielei Zeca-Buzura, fără componenta comercială a acesteia din urmă, dar mai corect ar fi, cred, să o ascultăm chiar pe autoare, care, în prefaţă, mărturiseşte influenţele unor autori precum Virginia Woolf, Joyce, Orhan Pamuk, Mircea Eliade, Umberto Eco, mai precizându-se la lansarea recentă de la Biblioteca V.A.Urechia că este vorba şi de literatura chineză contemporană, cunoscută prin limbi de circulaţie internaţională: poate Dai Sijie, poate Anchee Min, poate alţii... Nu trebuie să uităm nici cele 1001 de nopţi, filosofia şi teologia chineză: nu numai buddhaism, taoism, confucianism! (Viata Libera - Weekend Magazin)
alternativaonline.ca
O autoare, OANA DUGAN cu două cărţi:
Expectaţia Nobelului şi Umbre chinezeşti
Cartea Doamnei Kai Xin (denumirea chinezească a lui Buddha Maytreyia şi pseudonimul literar chinezesc al Doamnei Oana Dugan) readuce în peisajul literar românesc parfumul scriiturii Extremului Orient de altă dată şi savoarea literaturii chineze vechi, de data aceasta într-un intratext temporal şi cultural deosebit. Deosebit pentru că foarte puţini călători la Porţile Răsăritene ale Levantului au avut ideea de a-şi transcrie impresiile sub forma unor povestiri fictive, (dacă nu au avut şi plăcerea condeiului), pătrunse de literatura veche a ţării vizitate sau devenite „a doua patrie” şi de tendinţele literare actuale ale literaturii acestei ţări. Aşa stau lucrurile cu cele nouă Umbre chinezeşti propuse de Doamna Kai Xin, inspirat intitulate ca atare, deoarece sunt la rându-le o umbră a Chinei vechi şi actuale şi o umbră de literatură românească. Experiment curios şi îndrăzneţ, pornind de la „postulatul” lui Fănuş Neagu, anume că orice romancier ar trebui să îşi înceapă cariera literară „încercându-şi mâna în nuvelă”, cartea Doamnei Kai Xin porneşte ca o colecţie de povestiri, care se dezvoltă de la un moment literar la altul, devenind nuvele, depăşind net condiţia schiţei. Cu excepţia câtorva „Umbre” (I, II, III), majoritatea pot foarte bine, prin dimensiune, să se încadreze în specia literară a nuvelei, mai ales dacă se ia în calcul definiţia dată de teoreticianul literar italian Di Francia, care postula că: meritul nuvelistului constă tocmai în capacitatea de a şti „să aleagă subiecte interesante, să le adapteze cu abilitate scopurilor sale şi, mai ales, să imprime semnătura de neşters a stilului, culturii şi artei lui asupra unei materii care, înainte să încapă pe mâinile sale, fie nu avea o fizionomie proprie, fie avea una foarte diferită”. Or, din acest punct de vedere, toate naraţiunile Doamnei Kai Xin capătă dimensiunea de nuvelă, firul narativ fiind, în aproape toate cazurile, unic. Însă, specificul acestor povestiri, este fantasticul. Toate nuvelele, cu excepţia Umbrei a VIII-a, au clar, aproape eliadesc, marcat momentul fantasticului în firul epic. Excepţia acestei povestiri nu vine să „întărească” regula şi să contureze stilul celorlalte, ci, prin însuşi conţinutul său, profund realist în aparenţă şi puternic conturat în realităţile prezente ale unei lumi în plină ascensiune a fenomenului Globalizării, devine ea însăşi fantastică şi puţin probabilă pentru ochiul „pasionat” de raţionalismul cartezian. Cu toate acestea, cele nouă povestiri ale Doamnei Kai Xin sunt departe de a fi considerate ca fantastice de sinicul tradiţionalist, ele fiind considerate ca atare numai de cel ce a aderat prin toţi porii săi la cultura Occidentului şi şi-a lăsat de izbelişte Tradiţia. Din acest punct de vedere, cele nouă Umbre chinezeşti sunt o imagine, în literatura română, a tendinţelor moderne ale literaturii chineze, atât a celei de pe meleaguri sinice, cât şi a celei a imigraţiei chineze, de factură anglofonă şi francofonă. Departe de a fi o pastişă a tendinţelor literaturii chineze contemporane, povestirile Doamnei Kai Xin scot în evidenţă atât noutatea prezentului literar sinic, dar mai ales consolidează în literatura română scriitura de factură orientală, aducând astfel reale contribuţii la discursul orientalistic al Apusului.
Preferând formula fantastică, majoritatea povestirilor şi a nuvelelor aduc în prim plan o caracteristică a universului cultural chinezesc, anume predilecţia pentru reprezentarea timpului şi a spaţiului într-un tot unitar, într-un continuum nefracturat de dichotomia material-imaterial sau de marcajele pe o arbitrară axă temporală. Intrând într-un fel în scriitura postmodernistă, dar şi în cea a lui Woolf, Joyce, timpul capătă dimensiuni ciudate, fie se contractă, fie se dilată, fie nu mai are nici o reprezentare logică şi, dacă pentru cultura vestică acest lucru cvasi instantaneu creează o condiţie pentru apariţia fantasticului, pentru sinicul crescut încă la „sânul” Tradiţiei, fenomenul pare perfect natural, în acord cu profundele legi ale Cosmosului şi ale naturii înconjurătoare care-i guvernează viaţa, cultura, medicina, filosofia. Trăind încă într-un timp imens, care numai incidental îşi întinde tentaculele încorsetante ale micului timp din imensitatea veşniciei, sinicul de azi mai are adânc marcate în conştient, deloc reprimate în subconştient, fenomene care înspăimântă pe oricare om aparţinător al altei culturi şi care se identifică mai degrabă cu imaginarul sau trăirile într-o realitate paralelă, instanţe ale maladiilor psihice. Departe de a cataloga astfel de experienţe ca maladive şi de a le ascunde de la manifestare, reprimând astfel naturalul şi acea latură profund mistică şi mitică a dimensiunii umane, prin natura credinţelor sale religioase şi filosofice homo sinicus alege să-şi ancoreze existenţa, chiar şi cea modernă, într-o lume complexă, în care totul e posibil nu ca urmare a acţiunii supranaturalului, ci perfect logic, în acord cu profundele legi ale universului, atât de puţin cunoscute de omul educat la şcoala raţionalismului materialist. Tot ceea ce în povestirile şi nuvelele Doamnei Kai Xin este considerat fantastic, puţin probabil, credinţă religioasă ori pur şi simplu imposibil formează, de fapt, universul credinţelor profunde, al trăirilor, al ascezelor, al superstiţiilor şi al acţiunilor care marchează viaţa chinezului modern.
Construite cu predilecţie pe o schemă aproape identică, aceea a digresiunilor temporale majore şi a Samsarei, temă favorită a marilor religii care au marcat Orientul Extrem, fiecare naraţiune porneşte de la o situaţie reală, fie de la existenţa personajelor (cazul Umbrelor II-IX), fie de la manifestarea unor situaţii de viaţă pe teritoriul Chinei de azi (cazul tuturor povestirilor), fie de la o serie de superstiţii (Umbra I, IX), sau de la asumarea unor idei religioase (Umbra VII). Astfel, credinţa în spirite care guvernează cel puţin două planuri de manifestare a realităţii se simte aproape în toate povestirile, dar e pregnantă în prima Umbră. Posibilitatea de a manipula invizibilul şi de a-l controla e descrisă în cea de a treia, transmigrarea spiritului şi memoria magna e condiţia esenţială a şapte nuvele, tema avatarurilor e mai clar dezbătută de povestea Doamnei Liu sau de Umbra V, mijloacele de manifestare a Tradiţiei se fac resimţite în toate povestirile şi ele cuprind medicina, filosofia, caligrafia, plăcerile subtile, credinţele, superstiţiile, imaginile descrise, sexualitatea, concepţia despre viaţă, ceremoniile. (continuarea vezi aici)
„Mă feresc de această carte ca de foc, nu alta! Cum o iei în mână, nu te mai poţi opri. Astă noapte m-am culcat la 5 dinspre ziuă. O carte care te ţine cu inima la gură, care-l prezintă pe autor un împătimit şi un fin cunoscător al Extremului Orient, al Chinei în special, dar mai ales al psihologiei sinicului din toate timpurile. O carte unică în literatura română!”
Simona Ioanovici
„Draga Oana, am primit cele două cărţi. Felicitări, cu mâna pe inimă! Am parcurs, în grabă şi sunt impresionat de CE este scris si CUM este scris despre China!”
Prof. dr. Stelian Dumistrăcel
„Oana Dugan scrie şi scrie bine!”
Prof. Theodor Parapiru
„Nimeni, niciodată nu a prezentat China în culorile şi parfumul de altădată împletit cu cel al timpului modernităţii. Cartea Oanei Dugan (Kai Xin pre limba nicanţilor) e un unicat în literatura românească şi sud-est europeană. S-ar impune un glosar al termenilor chinezeşti şi al situaţiilor specifice culturii şi civilizaţiei chineze.”
Prof. Olga Eni
(Si cum pre limba nicantilor Secară s-ar traduce Luo Mai (裸麦), si ar mai fi chiar si "nume de familie"...)
a.g.secară
Alla prima, arta literară a Oanei Dugan oscilează între elogiul ficţiunii şi fantasticul pe care eu îndrăznesc să-l numesc măcar parţial „dezvrăjit”.
Moto-ul care deschide cartea pe care o prezentăm foarte pe scurt aici („Nouă umbre chinezeşti”) este din George Călinescu: „Esenţa artei este ficţiunea”. Iar la pagina 231 personajul, pe care îl poţi identifica mai mult sau mai puţin cu autoarea, declară: „Îmi fac datoria de umil critic literar să vă anunţ că mai întâi de toate, orice petic de hârtie, chiar şi o lucrare ştiinţifică, e ficţiune... Atunci când din ştiinţă a ieşit sublimul şi s-a transformat în artă, să ştiţi că se datorează totul ficţiunii!”Acuma, nu ştim dacă regulile yin-yang şi cele feng-shui se potrivesc şi cărţilor, dar este cert că zeiţa ficţiunii (poate aceeaşi care a avut grijă şi de Cao Xueqin, când a scris celebrul „Vis din Pavilionul Roşu”) s-a dovedit un bun maestru pentru discipola Kai Xin (pseudonimul Oanei D.),care a reuşit un adevărat miracol literar, creând sau re-creând un univers (şi literar) la care puţini s-ar gândi: Republica Populară Chineză şi Imperiul chinez din timpul mai multor dinastii (de pildă, Ming sau Qing)...
Bref, în nouă povestiri (unele putând fi considerate chiar nuvele), ludic, dar şi cât se poate de serios, ni se prezintă o excelentă introducere la o spiritualitate şi o lume care pur şi simplu nu este precum a noastră!
Dacă vreţi, este un concert de deschidere la... opera lui Mo Yan, cel care a luat anul trecut premiul Nobel pentru literatură!
Este o carte rod al iubirii autoarei pentru cultura şi civilizaţia chineză (în China, de ani buni, Oana Dugan este profesoară la diverse şi prestigioase instituţii de învăţământ superior), miracolul la care făceam aluzie fiind organicitatea transpunerii, transfigurării povestitorului în pielea şi spiritul unui cetăţean sinic având preocupări literare... Dacă vreţi, putem face o apropiere de literatura quasi-exotică a Danielei Zeca-Buzura, fără componenta comercială a acesteia din urmă, dar mai corect ar fi, cred, să o ascultăm chiar pe autoare, care, în prefaţă, mărturiseşte influenţele unor autori precum Virginia Woolf, Joyce, Orhan Pamuk, Mircea Eliade, Umberto Eco, mai precizându-se la lansarea recentă de la Biblioteca V.A.Urechia că este vorba şi de literatura chineză contemporană, cunoscută prin limbi de circulaţie internaţională: poate Dai Sijie, poate Anchee Min, poate alţii... Nu trebuie să uităm nici cele 1001 de nopţi, filosofia şi teologia chineză: nu numai buddhaism, taoism, confucianism! (Viata Libera - Weekend Magazin)
alternativaonline.ca
O autoare, OANA DUGAN cu două cărţi:
Expectaţia Nobelului şi Umbre chinezeşti
Cartea Doamnei Kai Xin (denumirea chinezească a lui Buddha Maytreyia şi pseudonimul literar chinezesc al Doamnei Oana Dugan) readuce în peisajul literar românesc parfumul scriiturii Extremului Orient de altă dată şi savoarea literaturii chineze vechi, de data aceasta într-un intratext temporal şi cultural deosebit. Deosebit pentru că foarte puţini călători la Porţile Răsăritene ale Levantului au avut ideea de a-şi transcrie impresiile sub forma unor povestiri fictive, (dacă nu au avut şi plăcerea condeiului), pătrunse de literatura veche a ţării vizitate sau devenite „a doua patrie” şi de tendinţele literare actuale ale literaturii acestei ţări. Aşa stau lucrurile cu cele nouă Umbre chinezeşti propuse de Doamna Kai Xin, inspirat intitulate ca atare, deoarece sunt la rându-le o umbră a Chinei vechi şi actuale şi o umbră de literatură românească. Experiment curios şi îndrăzneţ, pornind de la „postulatul” lui Fănuş Neagu, anume că orice romancier ar trebui să îşi înceapă cariera literară „încercându-şi mâna în nuvelă”, cartea Doamnei Kai Xin porneşte ca o colecţie de povestiri, care se dezvoltă de la un moment literar la altul, devenind nuvele, depăşind net condiţia schiţei. Cu excepţia câtorva „Umbre” (I, II, III), majoritatea pot foarte bine, prin dimensiune, să se încadreze în specia literară a nuvelei, mai ales dacă se ia în calcul definiţia dată de teoreticianul literar italian Di Francia, care postula că: meritul nuvelistului constă tocmai în capacitatea de a şti „să aleagă subiecte interesante, să le adapteze cu abilitate scopurilor sale şi, mai ales, să imprime semnătura de neşters a stilului, culturii şi artei lui asupra unei materii care, înainte să încapă pe mâinile sale, fie nu avea o fizionomie proprie, fie avea una foarte diferită”. Or, din acest punct de vedere, toate naraţiunile Doamnei Kai Xin capătă dimensiunea de nuvelă, firul narativ fiind, în aproape toate cazurile, unic. Însă, specificul acestor povestiri, este fantasticul. Toate nuvelele, cu excepţia Umbrei a VIII-a, au clar, aproape eliadesc, marcat momentul fantasticului în firul epic. Excepţia acestei povestiri nu vine să „întărească” regula şi să contureze stilul celorlalte, ci, prin însuşi conţinutul său, profund realist în aparenţă şi puternic conturat în realităţile prezente ale unei lumi în plină ascensiune a fenomenului Globalizării, devine ea însăşi fantastică şi puţin probabilă pentru ochiul „pasionat” de raţionalismul cartezian. Cu toate acestea, cele nouă povestiri ale Doamnei Kai Xin sunt departe de a fi considerate ca fantastice de sinicul tradiţionalist, ele fiind considerate ca atare numai de cel ce a aderat prin toţi porii săi la cultura Occidentului şi şi-a lăsat de izbelişte Tradiţia. Din acest punct de vedere, cele nouă Umbre chinezeşti sunt o imagine, în literatura română, a tendinţelor moderne ale literaturii chineze, atât a celei de pe meleaguri sinice, cât şi a celei a imigraţiei chineze, de factură anglofonă şi francofonă. Departe de a fi o pastişă a tendinţelor literaturii chineze contemporane, povestirile Doamnei Kai Xin scot în evidenţă atât noutatea prezentului literar sinic, dar mai ales consolidează în literatura română scriitura de factură orientală, aducând astfel reale contribuţii la discursul orientalistic al Apusului.
Preferând formula fantastică, majoritatea povestirilor şi a nuvelelor aduc în prim plan o caracteristică a universului cultural chinezesc, anume predilecţia pentru reprezentarea timpului şi a spaţiului într-un tot unitar, într-un continuum nefracturat de dichotomia material-imaterial sau de marcajele pe o arbitrară axă temporală. Intrând într-un fel în scriitura postmodernistă, dar şi în cea a lui Woolf, Joyce, timpul capătă dimensiuni ciudate, fie se contractă, fie se dilată, fie nu mai are nici o reprezentare logică şi, dacă pentru cultura vestică acest lucru cvasi instantaneu creează o condiţie pentru apariţia fantasticului, pentru sinicul crescut încă la „sânul” Tradiţiei, fenomenul pare perfect natural, în acord cu profundele legi ale Cosmosului şi ale naturii înconjurătoare care-i guvernează viaţa, cultura, medicina, filosofia. Trăind încă într-un timp imens, care numai incidental îşi întinde tentaculele încorsetante ale micului timp din imensitatea veşniciei, sinicul de azi mai are adânc marcate în conştient, deloc reprimate în subconştient, fenomene care înspăimântă pe oricare om aparţinător al altei culturi şi care se identifică mai degrabă cu imaginarul sau trăirile într-o realitate paralelă, instanţe ale maladiilor psihice. Departe de a cataloga astfel de experienţe ca maladive şi de a le ascunde de la manifestare, reprimând astfel naturalul şi acea latură profund mistică şi mitică a dimensiunii umane, prin natura credinţelor sale religioase şi filosofice homo sinicus alege să-şi ancoreze existenţa, chiar şi cea modernă, într-o lume complexă, în care totul e posibil nu ca urmare a acţiunii supranaturalului, ci perfect logic, în acord cu profundele legi ale universului, atât de puţin cunoscute de omul educat la şcoala raţionalismului materialist. Tot ceea ce în povestirile şi nuvelele Doamnei Kai Xin este considerat fantastic, puţin probabil, credinţă religioasă ori pur şi simplu imposibil formează, de fapt, universul credinţelor profunde, al trăirilor, al ascezelor, al superstiţiilor şi al acţiunilor care marchează viaţa chinezului modern.
Construite cu predilecţie pe o schemă aproape identică, aceea a digresiunilor temporale majore şi a Samsarei, temă favorită a marilor religii care au marcat Orientul Extrem, fiecare naraţiune porneşte de la o situaţie reală, fie de la existenţa personajelor (cazul Umbrelor II-IX), fie de la manifestarea unor situaţii de viaţă pe teritoriul Chinei de azi (cazul tuturor povestirilor), fie de la o serie de superstiţii (Umbra I, IX), sau de la asumarea unor idei religioase (Umbra VII). Astfel, credinţa în spirite care guvernează cel puţin două planuri de manifestare a realităţii se simte aproape în toate povestirile, dar e pregnantă în prima Umbră. Posibilitatea de a manipula invizibilul şi de a-l controla e descrisă în cea de a treia, transmigrarea spiritului şi memoria magna e condiţia esenţială a şapte nuvele, tema avatarurilor e mai clar dezbătută de povestea Doamnei Liu sau de Umbra V, mijloacele de manifestare a Tradiţiei se fac resimţite în toate povestirile şi ele cuprind medicina, filosofia, caligrafia, plăcerile subtile, credinţele, superstiţiile, imaginile descrise, sexualitatea, concepţia despre viaţă, ceremoniile. (continuarea vezi aici)
„Mă feresc de această carte ca de foc, nu alta! Cum o iei în mână, nu te mai poţi opri. Astă noapte m-am culcat la 5 dinspre ziuă. O carte care te ţine cu inima la gură, care-l prezintă pe autor un împătimit şi un fin cunoscător al Extremului Orient, al Chinei în special, dar mai ales al psihologiei sinicului din toate timpurile. O carte unică în literatura română!”
Simona Ioanovici
„Draga Oana, am primit cele două cărţi. Felicitări, cu mâna pe inimă! Am parcurs, în grabă şi sunt impresionat de CE este scris si CUM este scris despre China!”
Prof. dr. Stelian Dumistrăcel
„Oana Dugan scrie şi scrie bine!”
Prof. Theodor Parapiru
„Nimeni, niciodată nu a prezentat China în culorile şi parfumul de altădată împletit cu cel al timpului modernităţii. Cartea Oanei Dugan (Kai Xin pre limba nicanţilor) e un unicat în literatura românească şi sud-est europeană. S-ar impune un glosar al termenilor chinezeşti şi al situaţiilor specifice culturii şi civilizaţiei chineze.”
Prof. Olga Eni